Asociația industriei auto din Germania, VDA, a publicat o analiză privind prognozele pieței auto din acest an, punând accent pe vânzările de autombile electrice. Dacă vânzările totale de autoturisme sunt așteptate să scadă foarte ușor, pentru segmentul electric pesimismul este mai ridicat, din cauza schimbărilor legislative.
Vânzările de automobile electrice au început să fie deja un segment important, odată ce au trecut de pragul de 20% din piața de autoturisme noi, în Europa, iar volumele produse și vândute de constructorii auto se ridică acum la peste 100.000 de unități lunar. Chiar dacă Tesla a fost pionierul acestui segment, constructorii tradiționali încep să ocupe tot mai mult teren.
Aflate pe un trend crescător în ultimii ani, pe fondul tranziției tuturor producătorilor de automobile la propulsia cu baterii, vânzările de automobile electrice au înregistrat o primă lună de scăderi, în iunie, pe fondul unui declin important al întregii piețe auto europene.
Dacia este una dintre mărcile care performează în acest an în Europa, profitând într-o bună măsură de criza de semiconductori, care ține pe loc livrările rivalilor săi. După patru luni, Sandero și-a consolidat poziția secundă în vânzările Europene, în timp ce Spring își mărește, pas cu pas, ponderea pe piața de electrice.
Vânzările de automobile electrice au urcat la 10% din piață, o pondere aproape greu de imaginat în urmă cu doar câțiva ani, iar împreună cu motorizările hibrid cota depășește 20%, într-un context dificil care a favorizat noile propulsii alternative.
Automobilele cu baterii, complet electrice, hibride cu încărcare sau hibride au însumat în luna septembrie un sfert din totalul vânzărilor de automobile noi vândute în Europa, în special cu ajutorul noului model ID.3 de la Volkswagen.
Achizițiile de mașini electrice în Europa au accelerat în luna a șaptea la o cotă de piață de 18%, un nivel aproape greu de imaginat în urmă cu numai 2-3 ani. Înmatriculările de autoturisme și-au revenit aproape complet, menținând o scădere de numai 4%, însă Dacia a pierdut din cota de piață în fața concurenților.
Europa a depășit pentru prima dată China la numărul de vehicule electrice înmatriculate, potrivit unor date colectate de analiști din cele mai mari piețe din Europa.